Ştiţi ceva, câteodată mă gândesc că suntem nişte fiinţe tare, tare superficiale. Nu sunt în măsură să vă critic pe voi, cei care mă citiţi, dar eu mă consider o vietate superficială. Şi câteodată superficialul poate să ia tente frumoase, atrăgătoare, dar asta se întâmplă destul de rar, e ca o eclipsă. Sunt un superficial convins, am stat câteva zile la ţară şi mi-am dat seama că toate lucrurile pe care noi le considerăm aşa preţioase, sunt de prisos, sunt doar unelte ce sunt menite să ne scarpine prostia, nu mai mult! Dacă ajungi ca mine să depinzi de un obiect conectat la curent, atunci… e trist şi poţi să te numeşti şi tu o fiinţă superficială, bun venit în club. Bună numele meu este Mihai şi sunt dependent de tehnologie precum peştele e dependent de apă. Încerc să îmi mai temperez eu mania asta cu gânduri şi imagini ce îţi trimit trupul într-o grădină umedă îmbibată într-un aer proaspăt şi rece. Mă gândesc că în câţiva ani poate… cine ştie o sa ajungem să ne cumpărăm propriul gadget care ne va teleporta în propria grădină virtuală, dar în zadar, senzaţia nu va fi la fel, totul este superficial, artificial. A… da! Sunt şi o vietate artificială, câteodată e bine. 

Nu e deloc uşor să fii perfect!

Aveţi impresia ca toate persoanele impecabile din jurul vostru sunt fericite? Eu nu cred! Perfecţiunea atinge culmi demonice şi demonicul nu are cum să fie îmbălsămat în fericire, în concluzie dacă şi tu vrei să pari perfect şi să pari o persoană cât se poate de impecabilă, schimbă-te! Sau nici tu nu mai poţi? 

Je déteste la normalité!

Îmi plac cărţile, dar nu toate, îmi plac cărţile vechi. Nu mă refer la vechimea volumului, mă refer la aspectul acestuia. Cărţile noi, curate şi învăluite în mirosul ăla de plastic ieftin mă duc cu gândul la superficialitate şi nu cred că aş putea să gust o artă care se bazează pe superficialitate. Ca cititor pretind să fiu respectat, bine eu nu sunt un cititor „normal”, mie îmi plac multe lucruri ce altora le provoacă dezgust, sau orice altă reacţie contradictorie.  Je déteste la normalité! Da, starea mea de spirit are grav de suferit dacă rămân blocat într-o încăpere cu oameni ce citesc cărţi precum: „Oare de ce m-a părăsit?”, sau „Cum să agăţ?”… în minte urmează pauză şi tot ce speri în momentele de faţă sunt doar miracole, speri că maiaşii au anticipat greşit sfârşitul lumii şi defapt e astăzi, chiar acum! 

Mie îmi plac şi casele, dar bine nu casele alea la care poate se gândesc majoritatea oamenilor, case moderne şi încărcate cu aparatură ultra modernă de prisos, nu spun că nu agreez tehnologia, o ba da chiar sunt un fan al tehnologiei folositoare, al internetului sau al computerelor şi televizoarelor, dar nu mai mult de atât. Niciodată nu am înţeles de ce oamenii aleargă după telefoane ultra-mega-super moderne, nu te fac mai inteligent, nu te fac mai frumos, nu te transformă peste noapte într-un câştigător al premiului Oscar! Nu! Mie îmi plac casele vechi şi acoperite de multă, multă verdeaţă şi care emană o energie verde debordantă. Vă daţi seama ce răcoare e într-o casa din asta vara, nu ai nevoie nici  de aer condiţionat, nici  de apă tulburată de cuburi reci de gheaţă… Nu ai nevoie decât de un ceai rece de la frigider şi de o carte veche şi bună! 

Trebuie să ne propunem

Trebuie să ne propunem… Să realizăm că în viaţă e nevoie să profităm de oamenii care se află în jurul nostru şi să încercăm să ne dăm seama singuri care sunt cei care merită atenţia noastră şi cei care merită admiraţia noastră. Eu admir câteva persoane şi în opinia mea privată de temperamentul celorlalţi, cred că sunt adevărate modele. „Trebuie să ne propunem”, îmi e foarte frică că în următorul an şcolar nu o să mai aud aceste cuvinte. Un adevărat om de cultură se pensionează, sau trece în altă etapă, una a odihnei, dar totuşi îmi pare rău, poate gândesc prea puternic, concentrat, dar nu pot să îmi imaginez etapele educaţiei mele lipsite de această persoană! 

Pot să spun că în 2 ani am învăţat foarte multe, am învăţat să apreciez arta, am realizat că arta nu se va devaloriza niciodată, arta nu se va schimba niciodată, cu toate că este singurul „divertisment” static, rămâne şi cel mai prolific financiar, dar şi moral. Am învăţat că literatura este singura cale prin care poţi să trăieşti de mai multe ori, literatura este o artă specială, scriitori francezi au fost adevărate opere de artă vii, de ce? Pentru că munca lor, arta lor, culorile lor, expresivitatea lor, cuvintele lor şi cărţile lor au rămas la fel de apreciate şi citite de milioanele de oameni şi după ce timpul a trecut cu nemiluita pe lângă ele, sau peste ele. Credeţi voi că volumele Harry Potter vor avea valoarea lui Madame Bovary sau La Reine Margot, eu nu cred! Poate pe moment au adus o siguranţă financiară scriitorului, dar în timp vor fi degradate de ani şi populaţia le va uita. 

Trebuie să ne propunem să înţelegem că televizorul este un factor distructiv al sufletului. Informaţiile ce ne sunt prezentate la televizor curg toate fără încetare, iar noi, creierul nostru nu are puterea necesară să le filtreze. Cu alte cuvinte televizorul, maşinăria care ne spală pe creier şi ne introduce informaţiile doar pe care le doreşte el, este un factor distrugător, un element care ar putea să lipsească cu lejeritate din viaţa noastră. 

Anul ăsta am întâlnit persoane minunate. Să nu încetaţi niciodată să iubiţi arta, sunteţi frumoase în felul vostru şi trebuie să vă propuneţi să rămâneţi aşa. Mă bucur că îmi sunteţi prieteni! 

La maison du bon goût

Dacă stăm o clipă şi ne gândim adânc ce dorinţă să ne punem, care ar fi aceea? Eu vreau un castel, să fie doar al meu şi să fie amplasat şi decorat după bunul meu plac. Am vaga impresie că mă consideraţi sarit de pe fix, „cum să îmi doresc tocmai aşa ceva?” Când mă gândesc la un castel, nu vreau să cred că aş putea să locuiesc într-un „ditamai” complexul imobiliar gol şi rece. Nu, eu vreau să îmi beau ceaiul în fiecare dimineaţă într-o casă cu un aspect vechi şi impunător, decoartă victorian cu tente franţuzeşti. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a descrie casa, acela ar fi eleganţă. Să fie amplasată în Londra, dar vizavi, când deschid geamurile să fie  Jardin du Luxembourg, să miros aerul îmbălsămat în parfumul florilor şi al frunzelor din parc. 

De m-aş muta cu tot cu casă în Paris? Poate datorită culturii, intrările la muzee pentru copii sub 18 ani sunt gratis, educaţia nu ar trebui să fie  mânjită de bani! În metrourile pariziene toată lumea citeşte, sau dacă nu lipsa de ocupaţie nu duce la îmbrânceli, la zgomot şi la batjocorirea celorlalţi călători, dialogurile din spaţiile publice se referă la expoziţii de artă, la teatru, la cărţi, la filme, muzică şi teme culturale precum arta sau şcoala. Îmi place mult Parisul, acolo vechimea unei clădiri este un lucru de laudă, eu unul iubesc casele vechi, apartamentele ce îşi păstrează aspectul vechi şi totodată modern, modern prin obiectele ce rămân în el şi revin la modă, moda vintage.