Doamna ~B~

310015_323153834452485_422799363_n

Nu departe de gară se iveşte o casă imensă, îmbrăcată toată în cel mai natural, curat şi energic verde, acoperită toată cu frunze mari şi proaspete de vie, rar se mai observă câte o codiţă, de culoarea pământului, care sprijină toată coperta de frunze. Rafinamentul şi eleganţa în formele lor supreme, astea sunt cele două atribute principale ale casei. Nu există moment în care să nu întorc capul când trec cu maşina prin faţa acestei opere de artă. Proprietarul pare să aibă mult bun gust, poate atât de mult încât îl eclipsează pe al tuturor cetăţenilor oraşului la un loc. Am ajuns să o cunosc destul de bine pe doamna care locuieşte aici. Aceasta se tragea dintr-o veche familie englezească, asta explică şi pasiunea ei pentru meticulozitate şi pentru elegant. Mi-a spus ceva ce nu o să uit niciodată şi datorită acelor spuse am să-i fiu prieten până la sfârşit. „Când lumea crede în tine, acest lucru te face să creşti!” Nu ştiu cu ce s-a ocupat în tinereţe, ştiu doar că era pasionată de teatru şi literatură. Acum ştiu că pune preţ mai mult pe teatru, literatura a trădat-o de trei ori. Mi-a spus ceva despre iubire, dar am înţeles de ce a renunţat şi la literatură, fiind o persoană care concentrează două idei într-una. “Nu am avut parte de mari iubiri…poate doar una, una şi numai atât…dar m-a dezamăgit, eu îl hrăneam mereu cu poezie, iar el era dependent de otravă, de matematică! L-am părăsit, acum mai am doar mărgelele primite de Crăciun, mereu îmi e dor de culoarea lor.”

Îi mai aduc portocale, mai ales iarna când sunt cu duiumul pe piaţă, îi place aşa de mult mirosul lor, îi aduce aminte de momentele petrecute pe scenele teatrelor, la repetiţii. Am rugat-o să îmi povestească mai multe şi s-a aşezat pe fotoliul mare, acoperit cu o pătură pufoasă din living, dar înainte a adus două ceşti de ceai calde de mentă. „Fata cu capul de zebră, aşa am ajuns să fiu cunoscută. Zebra a fost şi va rămâne un animal superb, străbătut de două culori, alb şi negru, una semnificând puritatea şi fineţea şi cealaltă misterul şi straniul. Când eram tânără fumam mult şi îmi plăcea să sting totul la sfârşit cu mult vin. Ţin minte că într-o dimineaţă aveam ochii injectaţi, am coborât la farmacia de jos şi mi-am luat nişte picături, dar farmacista nu m-a crezut că sunt proaspăt trezită, atunci am înţeles că nu am ochii limbezi nici când e dimineaţă, toată lumea se trezeşte cu privirea odihnită, eu nu! Locuiam la etajul 6 şi pe vremea aia nu aveam probleme cu spatele, coboram şi urcam scările ca o maniacă. Reţin perfect geamurile date cu vopsea verde-smarald, toată lumina aia îmi făcea pielea aşa de bolnavă, de palidă, parcă aveam vene de inox. Eram încă de pe atunci cochetă, buzele nu le uitam niciodată nerujate, aveam o prietenă care se ocupa de contrabanda asta a cosmeticelor şi îmi făcea rost de rujuri bune.”

Casa este încărcată cu o mobilă foarte veche şi grea, ferestrele imense sunt mai mereu acoperite de draperiile de culori întunecate ce nu lasă lumina zilei să pătrundă în casă mai deloc, de altfel victorienii considerau încăperile goale de prost gust, aşa era si B. a încercat din răsputeri să umple fiecare spaţiu disponibil cu obiecte semnificative inspirate din personalitatea proprietarului. Pe de altă parte o casă plină poate să îi arate unui vizitator că persoana ce locuieşte acolo este singură şi are nevoie de companie, iar compania o găseşte în obiecte. La un moment dat mi-a fost milă de ea, dar nu am avut curajul să îi spun în faţă am încercat să ocolesc subiectul, în zadar, şi-a dat seama despre ce era vorba. „Eu ador mila. Mila îţi arată că oamenii încearcă să te înţeleagă, să înţeleagă prin ce treci şi din ce eşti făcut. Sunt o persoană ce nu a ieşit niciodată afară să caute iubirea, cred că am găsit-o aici în casă, sau am presupus că iubirea mă va găsi pe mine şi nu m-a găsit.” Era o iubitoare înrăită de ceai, putea să refuze un pahar de vin oricând, dar o ceaşcă caldă de ceai niciodată. Avea o întreagă colecţie de ceşti, moştenite şi cumpărate, fiecare piesă costa o mică avere şi asta m-a pus pe gânduri. Niciodată nu am înţeles de unde are toată această siguranţă financiară. Îi plăcea să cheltuiască banii pe nimicuri, cumpăra parfumuri, bijuterii, reviste scumpe de modă şi multe dulciuri. Apoi mi-am dat seama din albumele pe care le păstra pe măsuţa de cafea că a fost o femeie cu adevărat curtată şi dorită.

Mereu am avut impresia că am fost atras de toate lucrurile înspăimântătoare, sălbatice şi diabolice, dar nu a fost aşa. Am fost atras de compania bună a acestora, la fel cum sunt atras şi de compania bunei mele prietene, doamna B., căreia timpul i-a albit părul, i-a furat elasticitatea pielii şi i-a dăruit în schimb riduri şi reumatism. Cu toate astea este genul de doamnă care nu dă doi bani pe operaţiile estetice ce au menirea inconştientă de a te întrista. Până la urmă operaţiile astea indică faptul că persoana care recurge la ele este slabă şi nu are prea multă încredere în ea. Acum am înţeles, mereu am fost atras de persoanele ce îmi inspiră încredere, aceste persoane nu sunt nicidecum „lucruri” înspăimântătoare, sălbatice sau diabolice, sunt doar ele, nu vor să accepte toată această „spălare pe creier” actuală. Am întrebat-o de multe ori dacă îi este dor de tinereţe şi mereu mi-a răspuns că „nu poate să-i mai fie dor de ceva atât de îndepărtat, depărtarea face ca uitarea să fie mult mai uşoară.” Noi suntem într-o petrecere pe această lume, nu mai are teamă de moarte, a asistat la atâtea morţi, oamenii pot să moară şi frumos. Se poate pleca de pe această planetă împăcat şi frumos, în orice caz un om care moare cu râsul pe buze îţi schimbă toată viaţa, ba chiar îţi va schimba moartea.  “Dumnezeu m-a pus la încercare de atâtea ori şi am izbutit să Îl supăr mereu, aşa sunt eu, am acest dar de a supăra Divinitatea, sunt o femeie controversată dar, sunt şi frumoasă, iar Dumnezeu mă iubeşte.”

E greu pentru o persoană în  vârstă să se gândească la sfârşit, este greu chiar şi pentru mine să mă gândesc la moarte, dar de multe ori te obişnuieşti cu ideea. “Ei toţi mor! Aşa fac mai toţi, mor pur şi simplu, e doar un prag. Totuşi câteva suflete din casa asta m-au iubit. Aşa sunt şi oamenii, ei mor, pur şi simplu mor! Eşti cunoscut doar de rude, de prieteni, de familie, doar ei te plâng, te uită apoi iar îşi reamintesc chipul tău la vreo ocazie. Totul ţine de modul în care pleci din viaţa asta.  Modul de plecare, trebuie să creezi ceva miraculos şi să laşi aici  ceva, ceva nu doar nouă, celor ce te cunoaştem, ci tuturor. Trebuie să pleci demn, chiar dacă nu deţii nici un bun material, trebuie să pleci încărcat de amintiri, cu amintiri îndesate prin buzunare şi cu acele clipe pe care nu le vei uita niciodată. Restul rămâne aici, hrăneşte-ţi spiritul, restul vine de la sine!” Cu alte cuvinte, atâta timp cât sfârşitul vine la o vârstă înaintată şi tu ţi-ai trăit viaţa în fiecare zi fără să te gândeşti la a doua zi, nu trebuie să regreţi. Deloc! Ai trăit cât pentru 10 suflete la un loc.

Are puţini vizitatori, dar fiecare persoană ce-i trece pragul este pregătită să-i asculte problemele de sănătate şi gemetele de durere datorate reumatismului. Ea spune că i se trage de când dormea prin căminele studenţeşti dezvelită. Reţinem perfect cuvintele pe care le foloseşte atunci când se trezeşte dimineaţa şi ne povesteşte despre vechile ei colege de cameră. Nici ele nu scăpau de văitături. “Am cearcăne şi iarăşi am dormit dezvelită, e rezultatul unui exces de cafea şi ţigări, le-am amestecat pe toate într-un cocktail, mereu dorm cu spatele gol şi cu picioarele scoase afară din cearşaf. De la un timp am început să strănut, dar nu e o idee rea, mai şterg şi praful! Nu vreau să mai sorb aşa zgomotos cafeaua, încerc să mă controlez, a devenit un obicei prost!”

Niciodată nu am întrebat-o cum o cheamă complet, poate nu am fost interesat. Un lucru ştiu sigur, nu a fost căsătorită. Bunicul meu spunea mereu că mariajele sunt pentru oamenii maturi. Doamna B. nu a fost o fire matură niciodată, nici acum în prezent tot o minte de copilă are. Căsătoria e pentru  oamenii care se dau dimineaţa jos din pat şi fac multe duşuri. Sunt pentru perosanele care au grija de situaţia lor financiară şi poate şi de situaţia financiară a apropiaţilor. Căsătoria e pentru cei ce ştiu să folosească o pereche de ciorapi. Anumite persoane au o anumită grijă de igiena lor, fac duşuri, chiar fac, dar nu au cu adevărată nevoie de ele şi cred că se gândesc la căsătorie ca la un fel de duş, de ce să faci acest pas dacă nu ai cu adevărat nevoie de el. A fost o perioadă în care mă întrebam cum a reuşit să scape de dependenţa de alcool, îmi povestea mereu cum număra treptele cafenelelor cu bărbia noaptea când da să plece acasă, chiar ea recunoaşte cu seninătate că de multe ori a încercat să renunţe la băutură, dar n-a reuşit. Apoi într-o dimineaţă, exact în ziua aniversării celor 29 de ani, într-un moment de singurătate, l-a chemat pe Dumnezeu pentru a-i stinge setea, iar apoi I-a promis că începând cu următoarea dimineaţă alcoolul o să lipsească cu desăvârşire din trupul ei.

Majoritatea oamenilor cred că trăim tot timpul cu ideea că există mâine, mâine, mâine şi cu senzaţia că într-o zi… că eu acum o să muncesc, trag acum, e pentru copii, acum învăţ, acum iau asta, lasă că acum stau mai mult la birou pentru că o să vină o zi când o să trăiesc…surpriză, nu vine niciodată. Dar ea ştia mereu să trăiască, oamenii care nu îşi iubesc viaţa încep să-şi mintă semenii şi să afirme că au treabă, sunt ocupaţi, că se culcă la ora 2, 3 din noapte numai pentru a învăţa, pentru a lucra şi tot aşa, viaţa merită să fie un chin, dar nu pentru toată lumea, doar pentru cei care se cred prea obosiţi pentru viaţă, pentru cei ce se nasc deja obosiţi!

B. nu avea multe prietene, sau rude, dar ştia că dacă îi era tare dor de vechile ei amice din facultate, bătrânele ei partenere de băut din barul de lângă campusul facultăţii putea să le contacteze poate printr-o şedinţă de spiritism, ele erau moarte. Nu puteam să îmi dau seama de ce o persoană atât de caldă, de primitoare, cu o cultură generala formidabilă, poate să fie atât de singură. Vecinii nu o prea vizitează, prietenii vechi probabil o consideră moartă. Dacă locuieşti aici  nu ai cum să nu cunoşti cel puţin jumătate din oraş, ajungi să te împrieteneşti trecând unul pe lângă altul pe trotuarul îngust din centru’, dar asta nu se întâmplă tuturor.

E greu pentru o femeie să-şi conserve frumuseţea. De cele mai multe ori femeile se bucură de acest avantaj doar în prezent. Trupurile şi moralitatea le sunt îmbăiate într-o euforie artificială ce le minte, le provoacă să-şi le neglijeze, dar nu toate sunt seduse. Doamna B. arată uimitor la cei 71 de ani, o cifră pe care şi-o doreşte oricine în zilele noastre. Câteodată când râdem rămân fascinat de dantura ei formidabilă. Îmi spune că secretul stă în respectarea igienei. Nu contează câtă cafea, zahăr, alcool consumi, dantura are de suferit doar dacă îi este nerespectată igiena. Îşi spală dinţii cu un amestec făcut din “sânge de dragon”, pudră de coral şi vin alb. Iarna casa capătă o haină grea, albă. Tot verdele dispare parcă suflat de vânt. La etajul doi se află o camera care are un pervaz imens, îmbrăcat în perne indiene, moi din mătase şi catifea. Aici putea să adoarmă uşor, purta o carte-n braţele îmbrăcate în dantelă, Război şi pace. Înainte să adoarmă m-a rugat să îi cumpăr miere de la magazinul apicol de la colţ. Tuşea şi mi-am dat seama că fumase, dar ştiam că o făcuse doar din dor. ”Unora le place jazzul, iar altora poate le place alt gen de muzica, dar pot spune drept că jazzul e singurul medicament eficient împotriva îmbătrânirii. Frica de moarte e ca frica de frig. Să îţi explic. Eu iarna detest când intru în cadă. În baie e aşa frig şi până trupul mi se obişnuieşte cu temperatura tremur câteva minute şi detest acest lucru. Aproape la fel de mult ca adevărul.  Eu urăsc adevărul, da îl urăsc la fel de mult precum urăsc banii, francezii îl numesc ““la vérité”, Je déteste la vérité. Defapt urăsc atât de mult adevărul încât îmi doresc să torn acum o doză de bere neagră peste el şi să-l mânjesc de propria culoare. Prefer să trăiesc înconjurată de meschinării şi minciuni, adevărul răceşte oamenii, îi transformă în fiare, probabil din cauza efectului purificator pe care îl are asupra lor. Da, cred că unele persoane urăsc moartea la fel de mult precum eu urăsc adevărul. Bărbatul pe care l-am iubit cu adevărat a fugit de lângă mine din cauza adevărului, s-a speriat de sinceritate! -Într-o zi s-a trezit şi a decis că vrea să se mute în Germania. Să picteze femei goale. I-am spus: de abia poţi zugrăvi casa, ce te face să crezi că poţi face artă? Şi m-a dispreţuit pentru tot restul vieţii lui.” 

Nu departe de gară se iveşte o casă imensă, aici  locuieşte buna mea prietenă, doamna B. Este bătrână, dar vede tot. Are o privire agilă, mereu pare posacă, bleagă, dar asta vrea să crezi. Asta lăsa să se vadă doar la suprafaţă. Se mai ascunde. Probabil din motive personale, fiecare avem zile şi zile. Ceilalţi nu se puteau ascunde de ea, ochiul ei, o, acel ochi este ochiul necuratului, căci este unul extrem de vigilent, parcă n-are somn niciodată, şi nu iartă. Nu iartă! Câteodată precum B. preferăm să ne uităm trecutul, să uităm părţile mai puţin vesele din trecutul nostru şi ajungem în prezent şi să-i mulţumim lui Dumnezeu că suntem frumoşi în felul nostru.  Am învăţat pe parcursul prieteniei cu B. că tu îţi defineşti singur frumuseţea nu societatea. La sfârşitul zilei când mergi în pat, ostenit, te gândeşti bine şi realizezi că nu poţi fi fericit dacă nu te iubeşti mai întâi pe tine şi mai apoi pe ceilalţi şi îmi doresc din tot sufletul ca fiecare persoană frumoasă din lumea asta să se iubească şi să aibă grijă de trupul şi sufletul lor, să sperăm să ajungem la vârsta de 71 de ani şi să zâmbim să realizăm că am avut puterea de a spune „NU” când trebuie plăcerilor distructive. 

Este ora 22:43, cred că am stat destul pe capul ei astăzi. Merg să îi închid veioza, dar ea nu doarme. Se uită la multe poze vechi, le scoate dintr-o cutie. 

„Sunt doar poze vechi. Nu ne puteam permite rame, sau albume, aşa că tatăl meu le lipea cu bandă adezivă pe perete. Aici aveam şase ani. Asta era casa noastră. Eram săraci, mulţi spuneau că trăim într-un şopron. E ciudat, zâmbeam în toate fotografiile, dar uram aşa de tare oraşul ăsta. Toţi erau săraci şi murdari, ţin minte că ziua vedeam doar femei, bărbaţii erau la muncă. Pe vremea aia credeam că toate femeile sunt sărace. Şi chiar dacă aveam doar şase ani ştiam că vreau să scap de acolo. Mulţi spun că un copil nu ştie, dar nu este adevărat, copii suferă cel mai mult. Nu vreau să trăiască nimeni cum am făcut-o eu. Aici e tatăl meu. Era aşa puternic. Când ajungea noaptea acasă, alergam la el şi îi săream direct în braţe. Termina târziu munca la fabrică, venea extenuat. Mă ridica pe umeri. Îmi plăcea asta şi cred că şi lui îi plăcea deşi era obosit. Obişnuiam să-l întreb: „Tăticule de ce trebuie mereu să munceşti atât de mult?” Iar el îmi spunea: „Dacă muncim destul de mult, într-o zi bunul Dumnezeu ne va recompensa şi pe noi cu un loc frumos în care să locuim.” Dar el nu a mai aşteptat să ne recompenseze Dumnezeu, a plecat mai devreme acolo. Tatăl meu a fost un om religios şi L-a iubit foarte mult pe Dumnezeu, probabil de aia a ales să plece mult prea repede. A murit când eu aveam 12 ani. Când l-am vizitat la spital s-a bucurat aşa de tare când m-a văzut, m-a rugat să mă apropii de patul lui. Mi-a zis să nu fiu tristă, să zâmbesc chiar şi atunci când nu pot pentru că lumea e un loc mizerabil şi se bucură de nefericirea ta. Mi-a spus să nu mă întristez când îi văd pe ceilalţi copii curaţi când eu sunt murdară, pentru că eu sunt cu mult mai curată decât ei. Şi ultima lui promisiune mi-a umezit bine ochii. A spus că mă aşteaptă în rai cu o casă mare şi frumoasă, şi că el deja a cumpărat termenul, urmează să o construiască până ajung şi eu. Aşa cum îmi promitea el în fiecare seară. M-a convins spunându-mi că Dumnezeu nu e precum oamenii răi ce-l minţeau şi nu-l mai recomensau, El mereu are grijă de oamenii buni ce muncesc şi au grijă de familia lor. A fost bolnav, iar moartea a venit ca o uşurare.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s