Doamna B. „10”

„Câteodată visez că în preajma mea se află un spirit, o stafie în casa mea, nu ştiu exact unde mă aflu dar totul îmi este familiar. Nu are deloc un chip plăcut, mereu încearcă să mă ducă într-o cameră şi reuşeşte, mă leagă de membre cu funii puternice şi dureroase, mereu faţa mea capătă o expresie bolnavă, ca a unei psihopate, niciodată nu reţin tot visul, nu am habar dacă pe parcurs mă eliberează cineva, dar reţin că dintr-o dată încheieturile mele ard şi se transformă în carne vie, sunt arse cu ţigara, apoi din răni curge miere caldă, totul pare a fi un sos dulce acrişor.” B. era genul de femeie ce purta o legătură strânsă cu cealaltă latură a ei, cea spirituală. Purta mai mereu o luptă continuă cu sentimentele ei, se considera o femeie religioasă în ciuda „acţiunilor” precedente. A fost crescută în catolicism, credea în Iisus Hristos, credea în Dumnezeu, dar şi în diavol.

 În istorie intri şi rămâi doar dacă faci ceva cu adevărat spectaculos. Atâta timp cât de-a lungul istoriei au apărut atâtea personalitaţi diferite şi fiecare special prin caracterul său, că doar de aceea au rămas în istorie, stai câteva momente şi apoi te întrebi… oare eu pot să fac ceva să nu mă uite lumea? B. adora modul în care istoria o mângâia, avea atâtea exemple feminine puternice, exemple precum Regina Maria I a Angliei, sau Elizabeth Bathory, exemple ce îi confereau o încredere ciudată. Făcuse o obsesie pentru Elizabeth sau „Contesa-Monstru” a fost una dintre cele mai sângeroase şi infame personalităţi ale lumii. B. se gândea de multe ori la obiceiurile ciudate ale contesei, unul dintre ele era baia de sânge, dar nu orice sânge, obişnuia să îşi spele trupul doar cu sânge de fecioare pentru a-şi menţine tinereţea. În cele din urmă învăţăm că realitatea nu se scaldă numai în lapte şi miere, aşa cum ne-am dori, până la urmă o doamnă elegantă şi cu o frumuseţe răpitoare poate să acundă multe secrete ciudate şi care pot oripila multe suflete. Dincolo de un chip frumos şi o educaţie aleasă, dincolo de aura de delicateţe şi rafinament se poate ascunde o minte bolnavă, o minte ce pune atingerea scopurilor mai presus de moralitate. Uman vorbind B. poseda frumuseţe, tinereţe şi avere, dar destinul a uitat să adauge şi alte ingrediente cheie, poate vitale pentru a putea fi fericită, elemente precum iubirea, armonia sau bunătatea. Ce anume ai putea face pentru frumuseţea ta? B. putea să meargă destul de departe, în concluzie frumuseţea şi şarmul îi alimentau nevoile, o hrăneau puternic şi doar cu hrană scumpă şi greu de găsit. Poţi ajunge chiar şi la nebunie sau demenţa, până la crimă, crime odioase comise în numele unei vieţi imposibile. B. era destul de vanitoasă şi de o frumuseţe foarte ciudată, cu o piele albă verzuie ca laptele stricat ce strălucea noaptea straniu, cu un corp subţire nu prea voluptos, obişnuia să se îmbrace cu gust, în fuste strâmte şi elegante. Întreaga viaţa a lui B. este şi va fi mereu sub semnul narcisismului. Iubea să se privească minte întregi în oglindă, până şi foştii parteneri erau oripilaţi de obiceiurile ei, era obsedată de propria imagine. 

Herbert Müller a ajuns să devina un simbol al tinereţii pentru B., probabil ăsta a fost şi principalul motiv pentru care ea l-a ales, bine după averea colosală pe care o deţine. Pe măsură ce timpul trece, zi după zi frumuseţea şi prospeţimea lui Herbert trec şi ele, se vestejesc ajungând la vârsta de 65 de ani, devenea din ce în ce mai gelos şi răutăcios când îi privea pielea proaspătă şi lăptoasă şi cu cât timpul trecea cu atât răutatea i se amplifica. Prin venele lui B. nu mai circula sânge, ţesuturile erau alimentate cu energia celorlalţi, obsesia pentru frumuseţe şi tinereţe. Prin gesturile ei vorbea diavolul. Uneori rămânem cu întrebări pe care nu le vom găsi răspuns niciodată, de ce crimele comise în numele frumuseţii sunt considerate atât de odioase, în timp ce zecile de mii de asasinate pentru putere sunt acoperite de laudă? 

Herbert în adâncul său, exact în inima măruntaielor semăna cu o canalie, un bărbat slab ce îşi dorea ca tinereţea şi prospeţimea să troneze o eternitate, îşi dorea ca B. să se urâţească, să îmbătrânească şi ridurile să-i inunde pomeţii albi şi  lăptoşi, iar pielea ce îi îmbrăca membrele şi pieptul să se descompună şi să cadă. B. devenea cu timpul o persoană nemiloasă, într-o zi când soarele era complet acoperit, iar străzile nu aveau puterea să se spele de toată ploaia murdară ce căzuse toată noaptea, aceasta hotărâse să rămână în casă şi să îşi perie părul, îşi peria mereu podoaba capilară când o podideau amintirile plăcute ce veneau ca un ser, îi provocau deteriorări sentimentale, dar nu o răneau, din contră o readuceau în rândul persoanelor. În oglindă se vedea slab, formele păreau lucide, dar nu era deloc aşa, în contras cu pielea ei foarte albă, dar nu un alb imaculat, un alb var, pielea lui B. căpătase cu timpul o nuanţă de alb cenuşiu, iar în contrast cu ea buzele păreau mânjite cu suc amar-dulceag de cireşe coapte şi cărnoase.  Ploaia o acaparase, se auzea tare şi clar, mereu când se simţea obosită, sau ştia că ceva nefast se apropie, încerca să mascheze totul şi să se privească în oglindă, să uite tot şi să se închidă. Totul până acum! Deodată B. a simţit o serie de ace înfipte în şira spinării, degetele bădărane ale lui Herbert se strânseseră într-un pumn murdar ce îi smulgea cu satisfacţie părul! Bărbatul i-a tras o palmă…sângele a tâşnit pe faţa lui şi ridurile din zonele inundate au dispărut. Nu ştiu care a fost efectul, să fi fost  o oglindă înşelătoare, o iluzie sau un remediu adevărat. În ochii lui îmbătrânirea era încetinită. 

-E cald? Nu cred… oare al tău e cald? Sper să fie fierbinte, iubesc să fac băi fierbinţi în sânge, nu accept ca un bădăran să îmi folosească sângele pe post de unguent contra ridurilor, eşti un ipocrit Herbert şi o să mori încet şi o să mă vezi cum nu o să te urmez, tu vei muri, eu nu! 

-Eşti o sclavă, o dependentă de vrăjitorie, femeile ca tine poartă multe nume, dar toate au acelaşi lucru în comun, nu contează dacă depinzi de un bărbat sau de orice alt ceva, femeile ca tine se aseamănă mult sunt profitoare, slabe, atrăgătoare, dependente şi „uşoare”! Spune-mi te bucuri de viaţa scumpă pe care o duci? Te bucuri că te-ai născut să depinzi de spatele altora ca mine?

-Da e plăcut, ar trebui să încerci cândva, dar nu mai ai timp! Nu ştiu de ce oamenii au impresia că sunt o bună ascultătoare, nu vreau să le aud problemele sau părerile, poate uneori port prea multe culori, sau zâmbesc prea mult, dar crede-mă că îţi pot rupe gâtul în orice clipă! 

Tocmai asta s-a întâmplat, dacă puterea de care dăduse Herbert dovadă când o lovise peste faţă pe B. nu trezise nici o suspiciune, până la urmă era bărbat în toată firea, iar în calitate de bărbat poseda o anumită încărcătură. Ultimele secunde din viaţa şoţului Müller au fost incredibile, dar vreau să dau altă nuanţă cuvântului, incredibile din punct de vedere al puterii de care dăduse dovadă consoarta lui. Aceasta a avut tăria de a se ridica cu o uşuriţă de speriat, în timp ce sângele îi ţâşnea pe obraji, cu mâna stângă l-a ridicat pe iubitul ei soţ şi la privit în ochii verzi, a mirosit ploaia îmbibată în iarba de vară din curtea conacului lor şi i-a zâmbit, acesta murise, dar înainte de asta văzuse cum ochii ei se tulbură, iar negrul pune stăpânire pe alb şi globul ocular se pierde-n noapte. Acum pielea lui semăna acum cu cea a lui B. era la fel de albă şi palidă, ridurile nu se mai observau, întinerise „în cele din urmă”!

În scurt timp apelul 911 devine util, sau cel puţin aşa ar trebui. Autorităţile găsesc tot conacul cufundat într-o beznă de speriat, dar uşile şi porţile deschise erau singurele elemente ce păreau să lumineze, furtuna împrăştiase felinarele în toate părţile, iar unele încă ardeau. Doi poliţişti pătrund în holul conacului, acolo unde, pe marmura albă şi foarte rece găsesc cadavrul lui Herbert parţial îmbrăcat, prezentând numeroase incizii la nivelul gâtului. Era foarte palid, părea golit de sânge, dar detaliu ce îi înfiora pe cei din încăpere era expresia facială a acestuia, un ochi era între deschis şi reflecta o imagine a unui animal, dar foarte neclară, părea o zebră după dungi. Devenise aproape evident că tot ceea ce i se întâmplase acestui bărbat era legat de un cult demonic, dar B. aşteptase momentul oportun să apară şi să joace un teatru scump, teatru ce îl va pune pe Herbert într-o lumina necurată. Aceasta părea văduva agresată şi umilită ce nu purta absolut nici o vină, chipui îi era desficurat, sau cel puţin aşa dorea să pară, căpătase o figură tristă şi speriată, dar în adâncul ei nu era deloc aşa, în schimb îşi dorea să se termine totul cât mai repede, să vândă tot, să uite şi să se mute în Marea Britanie, iubea prea mult ploaia, probabil era singurul lucru pe care îl adora cu adevărat! . A scăpat şi de această dată basma curată, dar oare pentru cât timp? Toate acţiunile, averea şi proprietăţile îi reveneau ei, absolut toate!  „Ştiam că veţi veni să mă vizitaţi, domnilor, sunt sigură că faceţi lumea să se simtă în siguranţă!”, este replica pe care B. le-o adresează oamenilor legii când aceştia o observă în conac. Cunoştea foarte bine moravurile celor din jur, iar ea ca o doamnă desăvârşită a purtat doliu mult timp după moartea lui Herbert, iubea robele întunecate şi voalul negru ce venea tras peste faţa, iubea felul în care pielea ei strălucea în contrast cu acel negru bolnav. B. îşi vizita des soţul, în liniştea sumbră a criptei, ea se reculegea adesea lângă o ceaşcă de ceai îndulcită cu doar câteva linguriţe de whisky şi „vorbind cu fantomele foştilor parteneri”. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s