Doamna B. „5”

Ai impresia că pictatul cuvintelor pe o coală de hârtie, fie ea autentică sau digitală, e o operă uşoară? Este ca şi atunci când te afli într-o cadă imensă cu un reflector pe tine şi eşti ţintit de mii şi mii de ochi sadici. „Uneori am impresia că oamenii aşteaptă din partea mea compasiune, căldură şi înţelegere, nu ştiu de ce se întâmplă asta… poate zâmbesc prea mult, poate port prea mult roz, dar credeţi-mă pot oricând rupe gâtul acelor suflete naive, am fost slabă, dar asta a fost acum mult, mult timp!”  La vârsta de 6 ani a început să cânte la pian, a muncit singură îndelung, rămânea ore întregi înţepenită pe scaun lângă pian după plecarea profesorului şi cânta până nu îşi mai simţea degetele. Avea într-un fel ceva murdar, o minte murdară sau un comportament murdar cu aromă de curat.  „Oamenii mereu se ascund în spatele unor mănuşi negre sau măşti colorate ce au tendinţa să mintă, dar eu nu pot face aşa, eu…am ochii prea împiedicaţi în curaj şi nu pot să mă arăt decât sincer, mai mult nu pot, nu pot să ascund ceea ce sunt şi ce pot fi!” Anii trec şi vor trece făcând doar să îmbătrânească sau să învechească, până când acea copilă s-a  trezit învăluită într-o voce feminină, matură ce trăda o vârstă a trupului de 20-şi ceva de ani, am spus a trupului pentru că B. era destul de bătrână, nu obosise, dar era bătrână în sinea ei, pentru că sufletul o părăsise, sau ea îşi abandonase sufletul în schimbul unui „dar” murdar. 

B. nu putea să fie genul acela de femeie naivă ce scoate diferite sunete obositoare atunci când bucuria o năvăleşte, sau când problemele apar ca un roi de albine enervante ce nu te mai scutesc de griji şi ea începe să plângă şi să cerşească milă din partea divinităţii. Nu, era o femeie serioasă, calculată, rece, atât la propriu cât şi la figurat, îşi calcula cu precizie orice gest, orice expresie a feţei şi intonare a vocii, nu permitea oamenilor să o considere slabă şi să le dea satisfacţia aceea cum că „femeia nu e bună de nimic”. Mirosul dimineţii era…adormitor, nimic nou. S-a trezit cu greu, ei toţi oamenii vin şi pleacă, se nasc şi mor, ei sunt diferiţi de B., ei doar dispar, ea nu va dispărea niciodată. Totul ţine de acest mod de plecare, un mod într-un fel brutal, plânsete, îi uită, îi reamintesc, e ciudat…trebuie doar să crezi că pentru o perioadă fie ea şi lungă de timp, sufletul acela plecat, e doar împrumutat şi într-o bună zi îl vei revedea, sau vei ajunge tu la el nu el la tine şi totul va fi mai simplu, dar nu uita din lumea asta trebuie să pleci demn şi cu un zâmbet idiot, prea idiot pe buze, cu amintiri îndesate prin buzunare şi urechi, şi clipe lipite  pe pleoape. Restul vine de la sine…  E aproape 9 dimineaţa şi ea mergea pe străzile umede din New York. Ceaţa încă a rămas şi învelea oraşul, Empire State nici nu se mai vedea, parcă era închisă într-un glob de cristal, eşarfa din mătase atârna haotic la gâtul ei, atârnând până la genunchi. „Intru să iau o cafea, vin imediat sper să nu mai păţesc nimic, aşteaptă-mă aici, vin imediat!” Tricoul ei larg a căzut de pe umeri, dezgolindu-i un tatuaj proaspăt, iubea trandafirii aşa că profita de orice ocazie să arate acest lucru. Totul depinde de starea ei de spirit, sta pe burtă cu o foaie aruncată la întâmplare sub ochii ei verzi şi mari. Stresul pe care-l elimina în fiecare dimineaţă, acum nu îi dădea pace, nu putea să-l astâmpere! Minute în care putea să ucidă cu un zâmbet sadic pe oricine îi stătea în faţă, buzele-i adulmecau stropii de cafea cu rom şi pachetul de ţigări de pe măsuţa din living, cea desfigurată de genunchii ei. Se aşază pe scaunul de la geam, urca picioarele pe pervaz, îşi pune ochelarii de soare şi priveşte cerul în timp ce termină două ceşti de cafea şi pachetul de ţigări prea ieftine, dar totuşi miraculoase, vindecătoare pentru trupul ei. Firele de păr alunecau libere în aerul de ţigară. 

Totul părea aşa de normal, normal e un termen vag, nimic din ce o înconjura pe B. nu putea să fie încadrat în sflera normalului. Oglinda imensă din spatele cutiilor cu pantofi începea să şoptească adevărul. Un trup fără suflet va ajunge mereu să se autodistrugă, să putrezească, să se descompună să elimine mirosuri greu de suportat. Cum putea un chip atât de rafinat şi cu o frumuseţe rară să devină atât de dezgustător? Totul se datora invidiei şi fricii pe care B. o întâmpinase înainte de a-şi vinde sufletul. Îi invidia pe oameni, pentru că erau fericiţi şi se mulţumeau cu puţin. Încet, încet B. se apropia de oglindă, nu putea să creadă ce vede, era dezgustata de propriul trup. A dispus de un curaj uimitor în momentul în care şi-a vârât arătătorul pe sub crusta de carne mutilată a pomeţilor şi l-a răsucit provocându-şi singură o rană greu de imaginat, o rană rece şi uscată. Carnea de pe oase începea să prindă un miros greu, insuportabil şi să cadă cu timpul, acum devenea un cadavru ambulant. Purta un voal negru şi o pălărie şi mai neagră, imensă, toate eforturile erau de prisos, moartea nu se poate ascunde pentru mult timp. 

O tăcere de mormânt a pus stăpânire pe viaţa şi casa ei, avea să-şi piardă statutul de om imediat. „Practic ştiu că nu mai exist, teoretic mă prefac şi accept că aş putea exista.”  Trupul ei scabros era înconjurat de o ceaţă deasă, îşi mişca mâinile mânjite de huma propriului trup. S-a târât încet până la pat, era îngheţată, nu mai simţea nici frigul, nici căldura, pielea începea să se cojească, albastrul curat al ochilor s-a tulburat şi părea înecat şi el în ceaţă. Buzele cărnoase au căpătat o tentă a sângelui uscat şi au crăpat. B. a întâlnit o mulţime de bărbaţi ce s-au întâlnit şi ei la rândul lor cu o mulţime de femei ca ea. Aşa aveau ei impresia, poate cu excepţia lui Eric. Eric este un fel de „the gadget freak”. Pe lângă mitologie, a doua obsesie a acestuia este tehnologia. Casa lui seamănă cu un show room de produse electronice. Până şi periuţa de dinţi are senzori speciali şi 12 funcţii diferite. Nu este niciodată mulţumit de achiziţiile sale, vrea mereu ultimul model apărut, pentru care e gata să facă orice sacrificiu. 

B. se uita nedumerita la ceas, era ora 3 şi 45 noaptea, aştepta să audă sunetul paşilor lui Eric însoţit de cunoştinţa lui ce avea să-i schimbe total aspectul, mă rog aşa o asigurase acesta. Zâmbea, îşi găsise identitatea şi bufnise singură într-un râs diabolic, dar nu prea larg, căci în orice moment buzele-i puteau să cadă. Semăna din ce în ce mai mult cu un vampir, unul ce-i drept mutilat şi lăsat să putrezească în deşert sub soarele crunt, era palidă, vânătăile negre din jurul gleznelor încă se mai puteau observa. B. era pregătită să-şi scoată berile de sub pat, a început din nou să râdă isteric, dacă nu o cunoşteai destul de bine puteai să juri că e nebună. Tot ceea ce putea să facă în momentul de faţă era să schimbe canalele la TV şi să-şi ducă doza de bere la gura strâmbă şi umedă ce-i stătea să cadă şi să lase la vedere maxilarul. Eric apăruse în cele din urmă la braţ cu o bătrânică senilă, scundă şi îmbrăcată într-un halat alb, curat ce mirosea a clor.Priveliştea nu a prea speriat-o pe bătrânică, probabil mai întâlnise în lumea asta mare  „idioate” ce acceptaseră să fie păcălite de diavol!  Bătrâna nu îşi trăda trecutul, dar după spusele lui Eric, aceasta a fost un estetician renumit pentru precizia şi poate pentru „compromisurile” pe care le-a făcut şi ea ca să-şi câştige renumele. 

Uneori un trup scabros are nevoie doar de o mică retuşare şi în cele din urmă devine rafinat şi îmbălsămat în cea mai elegantă mătase. B. stătea întinsă în pat cu ochii pierduţi în tavan, aştepta să fie învăluită într-o placentă lipicioasă ce avea să-i şteargă orice urmă de descompunere, de dezgust de pe trup. Asculta cloncănitul obositor al ceasului ce se mişca aşa de greu încât o provoca, timpul trecea aşa de greu, probabil din cauza ei, noţiunea de timp nu o mai preocupa. Într-un fel îi era teamă, poate de durere. „Draga mea, în timp ce eu te voi „reîmprospăta”, tu mă vei implora să te iert, să te ucid, durerea nu este una obişnuită, nu uita îţi voi smulge toată carnea stricată de pe oase!” B. a dat din cap în timp ce îşi ţinea mâna la gură încercând să-şi oprească râsul nebun şi zgomotos, a ridicat din umeri, nu mai suporta banalitatea asta în care trăia, a acceptat acest tratament. În timp ce bătrâna o ungea cu o substanţă puternic mirositoare B. i-a adresat o întrebare ce a speriat-o. „Dacă nu va merge, eu nu mai mor, o să rămân aşa mereu? Că dacă acest lucru se întâmplă crede-mă pe cuvânt că te voi vâna chiar şi aşa jupuită cum voi fi şi tu mă vei implora să te ucid!” 

B. era imobilizată, trupul ei era aşezat cu grijă pe o masă lată şi rece, metalică, învăluit complet într-o manta vâscoasă lipicioasă ce putea să se lipească de orice şi apoi cu greu te-ai mai fi putu descotorosi de aceasta fără să  îţi smulgi carnea. Bătrâna era pregătită să o „epileze” pe B., pe chipul acesteia se putea observa frica, era îngrozită. Până acum nimeni şi nimic nu a putut să îi provoace o stare ca asta. Ţipătul lui B. era insuportabil, cuvintele murdare curgeau şi curgeau la fel ca foile acelea lipicioase umplute de carne murdară, dezgustătoare, de mult sânge şi mâzgă! La sfârşit părea de necrezut, imaginea nu putea fi descrisă! Bătrâna s-a apropiat de ea cu frică, ţinând în mână o seringă cu un ac ascuţit şi lucios. Durerea era şi mai insuportabilă în momentul în care acul a intrat adânc în muşchiul facial. B. depindea de acel ser de acum înainte, câte trei ace în fiecare zi. Toate astea pentru ca trupul ei să se regenereze şi să nu se mai descompună.

3 comentarii

  1. Marius Cîmpian (@Mimpyan) · ianuarie 12, 2012

    Mihai, this is amazing! Tine-te de scris, ai talent si fler. Bravo!

  2. Miha · februarie 11, 2012

    Pfoai, iubesc absolut tot ce scrii!! Punctele culminante sunt, poate, printre preferatele mele!

  3. Alice*Momo-chan* · aprilie 9, 2012

    De acum am inceput sa simt chiar si sufletul povestii. Deja imi imaginez… si acel ser, ma duce atat cu gandul la un alt fel de ser dintr-o carte thriller, „Intuneric” de John Saul… Una dintre cele mai terifiante povesti. si legat de frumusete, gandul mi s-a dus usor la conceptele de viu frumos si mort cadaveric. Si inca nu imi pot explica care dintre acestea i se poate atribui mai bine doamnei B. Poate o sa ma lamuresc pana la sfarsit. Extrem de frumos:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s