Cu pielea albă şi rece’pt.3

De multe ori orăşelul Kalte s-a confruntat cu dispariţii ciudate şi cu reveniri şi mai ciudate şi mă refer la reveniri de-a dreptul macabre, cum ar fi cazul micuţei Sophie care a „plecat” de acasă în noaptea de 13 decembrie şi nu s-a mai întors trei luni, iar când a făcut-o familia nu s-a mai putut bucura de caracterul şi spiritul ei de viaţă ieşit din comun. Locuitorii erau în siguranţă după asfinţit numai dacă rămâneau in casă, locuinţa le asigura tot confortul şi stabilitatea de care aveau nevoie. Creaturile ce se plimbau prin părţile locului, fără a primi o invitaţie umană de a pătrunde în căminul victimei nu se puteau apropia nici măcar de verandă, iar asta le agita şi le stârnea pofta de carne şi sânge proaspăt cu fiecare noapte ce trecea. Cu toate aceste întâmplări bizare, munca şi timpul nu puteau să stagneze şi în oraş existau două teatre importante, magazine şi buticuri ce satisfăceau dorinţa oricărui turist dornic să plece cu banii luaţi, multe unităţi de învăţământ preuniversitar şi universitar ce necesitau prezenţa oamenilor la locul de muncă. Atâta timp cât vremea din Kalte era mai mereu întunecată şi chioară, Herta avea posibilitatea să ducă o viaţă cel puţin „obişnuită” pentru o creatură ca ea, putea să îşi aleagă un loc de muncă, putea să se plimbe, dar ziua îi conferea o slăbiciune şi o obosea lumina chiar şi cea obscură filtrată şi alterată până la umbră de către stratul de nori grei ce nu se lăsau împrăştiaţi. Iubea teatrul, ba chiar scria ea însăşi piesele, participa la punerea lor în scenă, până într-o noapte când a hotărât să devină actriţă, regizorul era singurul impediment ce nu îi permitea îndeplinirea planului, sau cel puţin dorinţei efemere ce pusese stăpânire pe mintea ei. Era de-a dreptul scârbită şi mâniată, îşi stăpânea cu greu degetele ce încercau să se elibereze de raţiune şi să-i sape în carne să-l lase cu o rană adâncă, dureroasă ce se va vindeca anevoios şi îi va imprima o cicatrice superbă ce-i va aminti mereu noaptea aceasta. Dar nu, era înconjurată de prea multe persoane, prea multe probleme şi fiecare om din acel teatru avea câte un telefon cel puţin, o ameninţare pentru cei ca Herta. Atâta timp cât un vampir era filmat în timp ce rănea un om, acea casetă sau filmare devenea automat o dovadă de necontestat împotriva lor şi o dovadă clară ce ar putea deschide ochii oamenilor cu privire la pericolul ce-i paşte din întuneric.

Pe stradă sunetele au murit, trec doar amintirile celor din case, culorile oraşului sunt stinse încet de ploaia violentă, aşa se întâmpla de multe ori, energia electrică era mereu întreruptă de câte o furtună mai gălăgioasă, erau doar temerile primarului, acum 10 ani tot oraşul a suferit din cauza lui Bill Temps, un bătrânel inofensiv ce uitase televizorul pe timpul nopţii pornit. Cu toate că era foarte grijuliu, de când soţia lui a murit electrocutată,  cu privire la întrerupătoarele, prizele, prelungitoarele sau tot ce este legat de acest lucru, curentul electric, acum probabil intervenise oboseala sau vârsta înaintată. Făcuse o gafă imensă, în noaptea aceea avea să se stârnească una dintre cele mai violente şi gălăgioase furtuni din câte a avut parte Kalte vreodată, panoul electric era defect, la fel şi prizele electrocasnicelor, iar toate aceste „greşeli” mărunte au ajutat pana de curent să ia amploare din casă în casă până a pus stăpânire pe întreg oraşul. „Îmi îngheaţa mâna pe ţigară,defapt… în cazul de faţă mie nu-mi îngheaţă carnea, îmi îngheaţă ţigara din mână. Îl voi aşeza într-un acvariu şi îl voi lăsa să plutească…aşa mi-e felul ciudat de a vedea lumea, pur şi simplu nu sunt în stare să devin umană, în realitate nu-mi place singurătatea, dar eu nu mai trăiesc în realitate, nu mai trăiesc! Îmi place să merg mult pe jos, adică îmi place ce am ajuns, înainte trebuia să folosesc mijloacele de transport pentru a ajunge undeva departe, acum trebuie doar să merg, în câteva clipe picioarele devin nedetectabile şi toate orele pe care le parcurgeam cu maşina se transformau în secunde, chiar nanosecunde. M-am plictisit de beţivi aroganţi care au impresia că sunt regizori, când o să iasă din teatru…”

După câteva luni teatru dramatic al oraşului avea să fie îndrumat de un alt regizor. Herta pe lângă faptul că putea obţine orice rol în piesele jucate în fiecare lună pe scena imensă şi scufundată în întuneric, acum avea puterea de a alege şi distribuţia, ocupase locul eliberat de către regizorul teatrului, de către „părintele” teatrului, cel ce ridicase, ajutase şi îndrumase fiecare iubitor de artă, fiecare picior ce a atins de-a lungul timpului pe acea scenă. Trupul acestuia a fost găsit în noaptea de 23 octombrie într-o ghenă desfigurat aproape de nerecunoscut chiar şi de propria familie.

Ploaia era atât de pisăloagă încât te îndeşi cu ochii în cioburile aburilor de respiraţii reci şi aştepţi să vină timpul să urmezi, cu un public aşa de numeros ferească Dumnezeu să îţi uiţi cuvintele!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s