Cu pielea albă şi rece’ pt.2

Cum vremea în Kalte era mai mereu ploioasă şi mânioasă locuitorii preferau o ceaşcă de ciocolată caldă alături de o carte bună, trântiţi în fotoliul comod din livingul palid, în schimbul unei plimbări artificiale prin ploaia rece şi prin vântul sălbatic ce devenise ceva obişnuit în părţile acestea.  Oraşul era tăcut, aproape pustiu, la fel şi străzile îmbălsămate în ploaie, maşinile erau singurele pete de culoare ce le puteai zări de la depărtare, sumbru. Oamenii păreau într-un fel speriaţi, precauţi pentru că ştiau că nu sunt singuri şi sunt urmăriţi de „lucruri ciudate” şi greu înţelese de mintea umană, sau refuzate de logica umană, erau convinşi de faptul că orice proaspăt locuitor, ce se mutase în ultimii 2 ani ascundea o dilemă, sau îşi ascundea identitatea, poate aştepta momentul potrivit să se hrănească, sau poate dorea doar să se stabilească şi să-şi trăiască eternitatea în linişte ascultând ploaia ce se izbeşte de asfalt.

Herta se privea în oglinda complicată din cameră, îşi mângâia gâtul şi îşi atingea parcă sfios colţii albi, strălucitori şi ascuţiţi în lumina oarbă a lămpii de lângă biroul din stejar. Vorbea singură cu un ton scăzut, dar accentuat de privirea tăioasă conturată de creionul dermatograf puternic accentuat. „Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, de ce îi fac pe oameni să creadă că vreau să le aud problemele? Poate că zâmbesc prea mult, poate că uneori port ceva foarte colorat, dar îi voi ruga „omeneşte” să îşi aducă aminte că eu le pot rupe gâtul până apucă inima să-mi mai bată odată, sau în cazul meu să clipesc, căci inima nu mi-a mai bătut de mult, asta a fost acum o perioadă lungă, lungă de timp.” Atâta timp cât locuieşti de unul singur nu trebuie să te mai gândeşti la cină sau la ce trebuie să mai pui pe masă pentru a-ţi întreţine familia, atâta timp cât nu consumi nici un fel de aliment, sau nu ai mâncat de ceva timp şi mă refer la câteva decenii nu mai există nici un motiv care să te îngrijoreze, nu o să mai ai probleme cu banii cheltuiţi pe alimente sau kilogramele în plus ce apar pe neaşteptate, iar Herta nu avea de ce să se plângă, toată carnea rece ce îi era prinsă pe schelet era atât de bine aranjată şi proporţionată încât dădea impresia unui trup perfect, dar nu era doar o iluzie, trupul ei nu îi trăda în nici un fel vârsta şi nu era nici pe departe una dintre cele mai tinere „femei” din lume, ba din contră. Oamenii au tendinţa să o compare, sau să îi compare pe cei ca ea cu Faust cel care şi-a vândut sufletul diavolului sub forma unui pact de sânge, în schimbul tinereţii şi frumuseţii. În schimb poate că asta a şi făcut, a devenit un monstru cu un chip perfect ce e menit să se hrănească cu naivitatea şi vitalitatea oamenilor pentru a supravieţui, sau chiar a devenit un asasin menit să distrugă orice chip uman.

part. 3

2 comentarii

  1. Miha · septembrie 25, 2011

    Esti tare!
    Eu tocmai ce m-am abonat la blog sa primesc notificari cand apare ceva nou:D
    De abia astept!
    Keep up the good work! Felicitari!

  2. Laura · septembrie 25, 2011

    Vreau si partea a 3 :o3 :X

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s