Doamna B.

Îmbătrânirea e un proces îndelungat, o acumulare a tuturor greşelilor pe care le-ai comis. B. avea un ten impecabil, ca o păpuşă de poţelan, cu o strălucire aparte şi pomeţi proaspeţi şi albi ca o minge de golf. Faţa ei părea luminoasă chiar şi la lumina naturală a zilei, la fel ca o oglindă, cu cât suprafaţa pielii este mai netedă, cu atât reflectă mai multă lumină, o lumină bolnavă, contagioasă, o lumină emanată doar de lună. Dacă “celebra” Albă ca Zăpada” ar fi purtat o pereche de pantaloni din stofă de lână Neil Barrett, o cămaşă din bumbac Max Mara, peste care un sacou din stofă tot de lână Massimo Dutti ar fi fost cel mai probabil confundată cu B.

După ce a locuit în străinătate timp de mulţi ani, mai exact în Oslo, s-a hotărât să se întoarcă în Franţa în căutarea unei proprietăţi pe care să o restaureze şi în care să locuiască. Nu era chiar cea mai bună idee pentru că asta ar necesita epuizarea unor resurse financiare considerabile, dar de unde resurse? B. era genul de femeie care ştia să trăiască şi pleca mereu de acasă fără să aibă idee ce sumă are în portmoneu, dar acest obicei a costat-o mult şi încă cât, toate proprietăţile din Anglia şi un apartament în New-York, toate astea moştenite subit în urma unui mariaj încheiat brusc exact la 6 zile după luna de miere. La doar 29 de ani trecuse prin 3 căsătorii eşuate, dar nu pot spune că pentru ea toate experienţele astea au avut o influenţă negativă, dimpotrivă i-au umflat conturile bancare cu câteva milioane de dolari, dar din păcate asta nu a ajutat-o să devină o persoană stabilă.

Totuşi mai avea şi ceva uman, principala ei pasiune rămâneau trandafirii englezeşti. Şi-a dobândit şarmul parizian încă de la o vârstă fragedă, apartamentul din Paris te frapează cu perfecţiunea şi grija cu care erau aranjate diferitele obiecte ca de exemplu pantofii. Avea un trup bine conturat la care visează orice femeie, B. era cu adevărat îndrăgostită de clasica rochie neagră, simplă dar totuşi complicată. Aşa cum pentru un businessman costumul reprezintă eticheta care uneori contează, pentru B. rochia neagră era un element sfânt, ce o reprezenta şi nu trebuia să lipsească din garderobă.

Apartamentul se deschidea şi în faţă îţi apărea o sală imensă cu un parchet lucios, geamuri înalte şi lumină difuză, o atmosferă care te pregăteşte să intri într-o stare specială, departe de oraşul dezlănţuit. În lumina difuză trupul ei părea că se mişcă ca o dantelărie albăstruie, stranie şi misterioasă, pielea căpătase o culoare cenuşie, moale şi corpul îi era suplu ca mătasea. Un asemenea apartament în inima Franţei costa o avere, iar renovarea lui te aducea în pragul falimentului dacă nu ştiai să îţi pui sechestru pe anumite pofte. Totul aici seamănă cu o simfonie perfectă între culorile calde de mătase şi bun gust. B. le spunea mereu prietenilor că averea şi restaurarea ei semănă cu arta, mai bine zis cu crearea artei. “Este ca şi cum ai picta pe un şevalet, rezultatul pare neglijent, dar potrivit oricărui tip de căutător sau însetat după excenticităţi”.

B. purta mai mereu tocuri, îşi dorea mult ca persoanele din jurul ei să o considere o păcătoasă, să aibă o anumită reţinere în prezenţa ei, nu suporta faptul că trebuia să se tragă de şireturi cu oricine. “Dacă nu îi voi speria eu prima, sigur mă vor speria ei!” Ei find un termen general, mereu se raporta la toată mulţimea de oameni, atunci când întra în redacţie, sala se scufunda într-o linişte nepământeană. În trupul ei se întâmpla ceva, are un tip de conservatorism ce nu îi permite să îmbătrânească, să treacă peste timp. Este un amerste de motive, materiale inventate pentru răsfăţ şi inspiră la prima vedere, calitate şi rafinament. Tot trupul ei era îmbrăcat într-o ceramică albastră şi albă.

Locuia singură de câteva luni, sora ei Lana plecase înapoi acasă, dezamăgită complet de comportamentul surorii sale. Nu îi putea înţelege felul de a trăi, modul în care poate să supravieţuiască fără să se hrănească zile întregi. O considera muradră, dar nu la exterior, trupul îi mirosea mai mereu bine, dar era murdară pe dinăuntru. O dispreţuia încă din copilărie de când îi fura toţi admiratorii, într-un cuvânt B. era socotită drept o stricată de către sora ei mai mare care nu ajunsese nici până acum să se căsătorească. B. o lua mereu în bătaie de joc spunându-i că nu i-ar strica să mai tragă cu ochiul la ea, poate aşa mai învaţă ceva nou doar ea a fost căsătorită de 3 ori până acum, lumea se transformă repede şi trebuie să ţinem pasul cu poftele ei, altfel murim.